Istoria Trabant

TRABANT - După al Doilea Război Mondial, Germania a fost împărțită conform Tratatului de la Potsdam. Germania de Mijloc a devenit o zonă de ocupație rusească. În urma unei decizii a Aliaților, industria de apărare germană a fost dezmembrată, aceasta incluzând și uzinele Autounion cu fabricile Horch și Audi în Zwickau. Grupul Autounion includea și faimoasa DKW. O altă decizie interzicea fabricarea de mașini în zonele ocupate. Când s-a renunțat la această decizie, au început câteva motorizări modeste. Construcția de autoturisme a început cu IFA F8, al cărei design se baza pe un autoturism de dinaintea războiului - DKW F8. Mașina avea un motor în doi timpi cu doi cilindri, răcit cu apă. Tracțiunea era pe roțile din față și a fost produsă între 1949 și 1955. A fost dezvoltată apoi o mașină mai mare, IFA F9. Aceasta se baza pe proiecte ale DKW de dinaintea războiului și se asemăna destul de mult cu o mașină DKW din vest. F9 avea un motor nou cu trei cilindri, tot în doi timpi și tracțiunea tot pe roțile din față. Caroseria era aerodinamică și atractivă și există și în varianta break și decapotabilă. A fost produsă între anii 1949 și 1953. În 1953 producția a fost transferată la Eisenach, unde mai târziu a fost produs Wartburgul.
   În 1953 a fost luată o decizie de stat de a se construi și o mașină mai mare, de lux. Astfel a apărut "Sachsenring" P240, cu motor în patru timpi de 2400 cm3, cu tracțiune clasică (pe roțile din spate). Aceasta a fost produsă între 1955 și 1959.
   Între timp, datorită crizei de metal , au fost dezvoltate materiale plastice ca înlocuitor al oțelului. Astfel a apărut Duraplast - un material compozit obținut dintr-o rășină fenolică întărită cu fibre textile. Panourile pentru autoturisme au fost obținute din Duraplast prin presare pe o presă a cărei parte inferioară era din oțel, iar partea superioară dintr-un cauciuc tare. Ambele suprafețe erau încălzite la o anumită temperatură, iar presarea dura cam 10 minute, în funcție de piesa ce trebuia obținută. Pentru prima dată panourile de Duraplast au fost folosite la câteva IFA F8 și au fost lăsate nevopsite. La Târgul de la Leipzig din 1955 a fost prezentată o mașină nouă care a folosit caroseria din Duraplast. Avea un motor în doi timpi răcit cu apă, montat transversal, cu tracțiune față. Aceasta a fost AWZ P70  și a fost construită între 1955 și 1959, în trei versiuni: berlină, break și coupé și ar putea fi considerată predecesoarea Trabantului de astăzi. Motorul său era bazat pe vechiul F8: doi cilindri, doi timpi, 690cm3 și 22CP.
   O dată cu decizia de a construi P240, s-a hotărât și construirea unei mașini mai mici și anume "Trabant" P50. Numele de Trabant a fost dat mașinii după intrarea în producție și a fost rezultatul unui concurs. El reprezintă pe de o parte "tovarăș al omului", iar pe de altă parte amintește de lansarea primului satelit artificial al Pământului - Sputnik, la 4 septmbrie 1957, cu puțin înaintea începerii producției de pre-serie. La această mașină se întâlnește pentru prima dată motorul răcit forțat cu aer - un motor în doi timpi cu doi cilindri de 18CP. Mașina folosea o structură de rezistență și podea făcute din oțel. Motorul, transmisia, direcția și suspensiile față erau montate pe o ramă detașabilă, ce putea fi desprinsă prin desfacerea a șase șuruburi, lăsând astfel accesul liber la toate componentele. Principiul de fabricație folosit i-a adus lui P50 reputația de mașină fiabilă, economică și ușor de reparat, cu costuri de întreținere mici. A fost construit în versiuni berlină, break și van între 1957 și 1962, în aproximativ 132.000 de exemplare. Nevoia crescută de confort a dus la dezvoltarea de noi motoare mai puternice (P50/1 - 500cm3, 18CP, apoi P50/2 - 500cm3, 20CP) și astfel s-a ajuns în 1962 la P60, cu motor de 600cm3 și 23CP).
   În 1964 a apărut o caroserie complet nouă: P601. Aceasta menținea același concept de bază, oferind mai mult spațiu interior și pentru bagaje. Deși acum poate părea desuetă, pentru mulți ea era frumoasă timp de peste trei decenii și a fost menținută până la închiderea producției în 1991.
   Menținerea aceleiași caroserii a făcut pe mulți să creadă că mașina nu a evoluat deloc. De fapt, ea a fost îmbunătățită continuu și în fiecare an au apărut noi schimbări. Astfel a apărut ediția "de lux" în 1966, iar în 1969 apărea o versiune de motor de 600 de cm3 și 26CP. Modificările la motor i-au permis să funcționeze cu mai puțin ulei amestecat cu benzină. Frânele au fost perfecționate, iar instalația electrică a trecut de la 6V la 12V. Au fost prea multe modificări pentru a le inșira aici, dar toate au fost făcute astfel încât să poată fi aplicate și mașinilor mai vechi. Multe Trabanturi mai vechi au fost reciclate și reconstruite cu grijă și aduse la zi cu componente mai noi. P601 a fost disponibil în trei forme de bază: o berlină, un break și un jeep decapotabil - disponibil atât în variantă civilă cât și cea militară.
   O dată cu schimbările politice produse pe 9 noiembrie 1989, cetățenii RDG au putut să achiziționeze mașini din Vest. Aceasta a dus la scăderea dramatică a vânzărilor de 601 și 1.1. Încercarea de a le revigora prin introducerea unui nou design a eșuat deoarece uzinele Sachsenring nu aveau forța financiară necesară unei campanii publicitare. Astfel, ultimul Trabant P601 a părăsit banda de fabricație din Zwickau la 25 iulie 1990.
   În aceeași zi, primul
Volkswagen Polo a fost produs aici în serie.
   Pe 30 aprilie 1991 ultimul Trabant, de această dată un 1.1 a ieșit pe poarta uzinei spre a se îndrepta spre muzeul autoturismului "August Horch Zwickau".
   Timp de 33 de ani uzinele "VEB Sachsenring Automobilwerke Zwickau"  au produs 3.096.099 autoturisme.
 
Articole asemanatoare:
Istoria marcii Dacia
Istoria Marcii Renault
Istoria marcii Daewoo